Hai hui cu trenul!

Cu toţii am mers cu trenul măcar o singură dată în viaţă şi ştim bine condiţiile oferite de CFR: mizerie, geamuri care nu se închid bine şi tragi curent, frig de îţi pare rău ca nu ai luat încă vreo două geci sau dimpotrivă mult prea cald să poţi respira, nu că ai avea ce pentru că, dacă ai ghinionul să nimereşti un tren necompartimentat este de la sine înţeles că ce îţi gâdilă nările este un miros îmbâcsit de transpiraţie şi aer închis. Evident, aici se pot regăsi doar cei care circulă ceva mai des cu trenul.
Să încep cu începutul. În urmă cu două săptămâni am fost la Deva. Până aici toate bune şi frumoase. Mi-am luat ghiozdanul în spate şi am pornit spre casa de bilete unde tanti de la casă mi-a spus că trenul e la linia 1 şi defapt era la lina 3 (asta ca să avem o idee despre serviciile oferite). La lina 3 era un tren cu etaj şi în mintea mea am zis că e foarte tare pentru că nu mai mersesem niciodată cu un astfel de tren şi evident am vrut să văd lumea de sus. M-am plimbat prin 3 vagoane, făcând slalom printre pungi, hârtii şi coji de seminţe, sperând ca o idealistă că la un moment dat voi da peste un loc mai curat. Fără nici o reuşită m-am oprit pe o banchetă. Trebuie precizat că trenul era şi necompartimentat. Ador locurile de la geam în general şi nici acum nu am făcut excepţie. Geamul nu avea chiar cea mai bună stare şi m-am ales cu amigdalele cat nucile şi cu o durere îngrozitoare de cap. Da ştiu că e şi vina mea dar ce să fac dacă ador locurile de la geam? Peisajul oferit a meritat totuşi efortul şi am reuşit să văd câteva chestii printre crăpăturile curate de pe un geam prin care lumina pătrundea greu datorită lipsei curăţeniei. Îmi amintesc chiar de un banc:
- Bulă cum facem lumină? întreabă profesorul
- Spălând geamurile!
La un moment dat m-am plisctisit şi am vrut să citesc dar peste două minute mi-am dat seama ca nu are rost pentru că o tanti din dreapta îi spunea alteia că e bine să te căsătoreşti devreme şi am aflat că are o fata care refuză să facă treaba asta şi că ea nu e de acord şi că mai are un baiat care e plecat în Italia şi că la ei e bine şi la noi e rău, lucru care să fim serioşi s-a transformat deja în clişeu, iar de undeva din capătul vagonului îmi zgâria timpanul o manea.
Totuşi pot spune ca a fost cald în tren. Poate chiar prea cald. Tind să cred că au vrut cumva să compenseze lipsurile.
În Deva a fost super, un oraş care îmi va rămâne mult timp întipărit în memorie. Păcat că timpul a fost scurt şi nu am apucat să văd tot ce mi-am propus. Dar cum orice excursie are şi un retur, al meu a fost evident tot cu trenul. De această dată am prins unul compartimentat. Am zis că în sfârşit am nimenit ceva mai calumea. Aici era curat e drept şi geamurile bine închise dar era frig. Mă simţeam ca pe pârtie şi îmi părea rău că nu am costumul meu călduros de ski la mine. La jumatea drumului mi-am luat mânuşile şi am aşteptat cuminte să se termine totul. După cum era de aşteptat, porţia de frig păpată, mi-a finalizat răceala capătată din trenul celălalt, mărindu-mi considerabil amigdalele. Ceea ce a urmat e lesne de înteţes: febră, frisoane, antibiotice şi aproximativ o tonă de şerveţele.
Dar până la urmă nu-mi pare rău pentru că a fost o excursie reuşită din care am rămas cu amintiri plăcute.
În concluzie, vă recomand călduros să vizitaţi Deva indiferent de mijlocul de transport folosit!