Hai hui cu trenul!

Cu toţii am mers cu trenul măcar o singură dată în viaţă şi ştim bine condiţiile oferite de CFR: mizerie, geamuri care nu se închid bine şi tragi curent, frig de îţi pare rău ca nu ai luat încă vreo două geci sau dimpotrivă mult prea cald să poţi respira, nu că ai avea ce pentru că, dacă ai ghinionul să nimereşti un tren necompartimentat este de la sine înţeles că ce îţi gâdilă nările este un miros îmbâcsit de transpiraţie şi aer închis. Evident, aici se pot regăsi doar cei care circulă ceva mai des cu trenul.
Să încep cu începutul. În urmă cu două săptămâni am fost la Deva. Până aici toate bune şi frumoase. Mi-am luat ghiozdanul în spate şi am pornit spre casa de bilete unde tanti de la casă mi-a spus că trenul e la linia 1 şi defapt era la lina 3 (asta ca să avem o idee despre serviciile oferite). La lina 3 era un tren cu etaj şi în mintea mea am zis că e foarte tare pentru că nu mai mersesem niciodată cu un astfel de tren şi evident am vrut să văd lumea de sus. M-am plimbat prin 3 vagoane, făcând slalom printre pungi, hârtii şi coji de seminţe, sperând ca o idealistă că la un moment dat voi da peste un loc mai curat. Fără nici o reuşită m-am oprit pe o banchetă. Trebuie precizat că trenul era şi necompartimentat. Ador locurile de la geam în general şi nici acum nu am făcut excepţie. Geamul nu avea chiar cea mai bună stare şi m-am ales cu amigdalele cat nucile şi cu o durere îngrozitoare de cap. Da ştiu că e şi vina mea dar ce să fac dacă ador locurile de la geam? Peisajul oferit a meritat totuşi efortul şi am reuşit să văd câteva chestii printre crăpăturile curate de pe un geam prin care lumina pătrundea greu datorită lipsei curăţeniei. Îmi amintesc chiar de un banc:
- Bulă cum facem lumină? întreabă profesorul
- Spălând geamurile!
La un moment dat m-am plisctisit şi am vrut să citesc dar peste două minute mi-am dat seama ca nu are rost pentru că o tanti din dreapta îi spunea alteia că e bine să te căsătoreşti devreme şi am aflat că are o fata care refuză să facă treaba asta şi că ea nu e de acord şi că mai are un baiat care e plecat în Italia şi că la ei e bine şi la noi e rău, lucru care să fim serioşi s-a transformat deja în clişeu, iar de undeva din capătul vagonului îmi zgâria timpanul o manea.
Totuşi pot spune ca a fost cald în tren. Poate chiar prea cald. Tind să cred că au vrut cumva să compenseze lipsurile.
În Deva a fost super, un oraş care îmi va rămâne mult timp întipărit în memorie. Păcat că timpul a fost scurt şi nu am apucat să văd tot ce mi-am propus. Dar cum orice excursie are şi un retur, al meu a fost evident tot cu trenul. De această dată am prins unul compartimentat. Am zis că în sfârşit am nimenit ceva mai calumea. Aici era curat e drept şi geamurile bine închise dar era frig. Mă simţeam ca pe pârtie şi îmi părea rău că nu am costumul meu călduros de ski la mine. La jumatea drumului mi-am luat mânuşile şi am aşteptat cuminte să se termine totul. După cum era de aşteptat, porţia de frig păpată, mi-a finalizat răceala capătată din trenul celălalt, mărindu-mi considerabil amigdalele. Ceea ce a urmat e lesne de înteţes: febră, frisoane, antibiotice şi aproximativ o tonă de şerveţele.
Dar până la urmă nu-mi pare rău pentru că a fost o excursie reuşită din care am rămas cu amintiri plăcute.
În concluzie, vă recomand călduros să vizitaţi Deva indiferent de mijlocul de transport folosit!

Prinţesa de gheaţă!

Momente reci…ucise de zâmbete perfide şi lacrimi îngheţate. Totul se învârte în jurul tău, dar stai pe loc şi nu înţelegi nimic. Vrei să te mişti, să ţipi, să plângi, să crezi, să speri. Ochii refuză să privească, buzele au uitat să vorbească, mainile nu se mai mişcă. Încerci să tragi aer în piept dar plămânii nu mai funcţionează. E o nebunie şi şti asta.
Îţi spui că e un vis şi se va termina şi te vei trezi dar nu se întâmplă nimic. Orele trec, eşti tot acolo. Oamenii nu te observă, sunt prea grăbiţi şi obosiţi de viaţă. Crezi că nu e lumea ta şi speri cu un curaj nebun că va fi bine dar realizezi că eşti blocată în realitate. Care realitate? A lor, a celor care ucid vise.
E o linişte care te oboseşte şi vrei să te mişti, să pleci, să zbori dar corpul nu te ascultă, inima nu mai bate. Te-au prins în lumea lor şi te ţin prizonieră. N-au rezolvat nimic. Ei cred că te-au învins dar se înşală. Vor obosi să întrebe fără să primească vreun răspuns. Ei sunt cei învinşi. Iar tu…nu eşti decât o prinţesă de gheaţă!

Twilight Breaking Dawn

După îndelungi aşteptări, iată că cea mai nouă producţie din seria Twilight îşi face apariţia. Lansarea va avea loc în 18 Noiembrie dar a apărut trailerul oficial. Noul film promite multe: avem o nuntă, o concretizare a relaţiei dintre om şi vampir şi un rod al iubirii lor. Mai multe detalii le găsiţi mai jos, în video. Enjoi it!

a1s FX – Eminem de România

Enrique – Tonight (I’m fucking you)

Din seria, divorţuri!

Nu cred că este un debut mai bun ca divorţul Columbenilor, care continuă să ţină prima pagină a ziarelor de scandal. După un proces sacandalos şi o serie de acuzaţii acide făcute de Irinel la adresa fostei sale soţii, distinsul domn Columbeanu supărat nevoie mare pe Moni că i-a luat fetiţa, s-a pus pe născocit idei noi pentru a apărea la tv. Şi ce credeţi că a găsit? Ieri a apărut la tv şi în presă cu o declaraţie, în care spunea că fosta soţie la agresat. Săracul Irinel, îmi imaginez ce e în sufletul lui, să te bată soţia, vă daţi seama că nu e uşor să înduri aşa ceva…..da ce să-i facem se mai întâmplă. Habar n-am cum vede Irinel declaraţiile astea, dar părerea mea este că omul ăsta e penibil. Şi trist e că nu cred că se prinde de treaba asta. Vă daţi seama cum ar fi dacă într-o zi lui Moni iar trece prin cap să-l sechestreze? Oare ar fi puţin spus, catastrofal? Există posibilitatea să aibă nevoie de un “sobor” de psihologi să poată depăşi trauma. Dar până una alta cineva ar trebui să-i spună omului că e penibil rău de tot.

P.S. Nu îi iau apărarea Monicăi pentru că nici ea nu face parte din “my top 10″, dar Irinel a întrecut măsura.

Toate cele bune fraţilor.

Radiografia unui vis

Indiferenţă, perfiditate, jocuri de cuvinte şi nervi întinşi la maxim. Crezi, speri şi visezi dar brusc realizezi ce eşti, în ce nebun te-ai tranformat. Ţi-e teamă şi vrei să scapi. Te ascunzi şi crezi că eşti doar tu. Porţi măşti de carnaval şi crezi că porţelanul lor te va salva dar te absoarbe. Nu şti cine eşti dar îţi vin în minte mii de fragmente “de cândva”, care îţi obosesc neuronii, mii de cuvinte care îţi distrug mintea, mii de imagini trecute care îţi sfâşâie carnea. Priveşti în jur şi vezi negru. Eşti ca un orb într-o lume absurdă, o lume a semnelor. Încerci să distingi ceva dar te loveşti de obiecte necunoscute. Cauţi cu disperare lumina dar când eşti aproape de ea te sperii şi te afunzi în întuneric. E linişte!
Te simţi legat de mâini şi de picioare şi pus pe o cale ferată. Vezi trenul dar nu poţi să faci nimic. Ai obosit să strigi. Oamenii trec în transă pe lângă tine. Nici măcar nu exişti în lumea lor. Nu eşti decât fantezia unei minţi bolnave!

Vise de zahăr într-o lume nebună

O lume prea grăbită, neatentă la detalii, parcă lipsită de suflu…parcă fără speranţă. Totul se mişcă mult prea repede şi tu, eu, noi stăm pe loc parcă înţepeniţi cu picioarele bine înfipte în nămol. E un joc al nebuniei, un joc perfid al ielelor. Te prinde, te învârte, te ameţeşte, te minte. Nu şti cine eşti, nici măcar nu ai idee cine ai fost. Te cauţi obsesiv, dezvolţi o nevroză şi vrei tratament pentru că şti că e absurd dar nu te ascultă nimeni, lumea e mult prea grăbită şi nu are timp să te audă. Ţi se distrug visele, îţi vrei doza de speranţă şi seringa refuză să ţi se înfigă în vene. Eşti un drogat care vrea să ţină lumea în palma lui dar nu realizezi că eşti mort demult. Nu ai nici o şansă, e un cerc vicios, te distruge societatea. Nu suport nici eu, nici tu şi dezvoltam psihoze, ne cataloghează drept inadaptaţi…ei, aceşti ei care ştiu tot, deţin adevarul absolult. Adevarul lor, adevărul absurd, care macină, încarcă de rugină, închide suflete. E un labirint…îi cauţi sfârşitul. Renunţă! Nu îl vei găsi, te-au distrus.
Nu ai renunţat la doză? Păcat, oricum n-o vei primi, Ei nu te vor lasa! Au nevoie de tine limitat şi incult.

Eminem – Not afraid

Terente, rege peste baltă!

Despre Terente se pot spune multe, admirat de femei şi invidiat de bărbăţi. Un cunoscut hoţ, criminal şi violator trezea interesul femeilor fiind cunoscut pentru virilitatea lui. O mulţime de doamne si domnişoare îi trimiteau scrisori în care îi faceau propuneri indecente iar el le onora pe cele mai multe dintre ele. Există o mulţime de poveşti despre el, cele mai multe deformate şi de presa vremii. Fără îndoilală, Terente reprezenta fantezia ascunsă a domnişoarelor şi coşmarul autorităţilor.
Anul în care s-a născut Terente sau “Regele Bălăţilor” pe numele său adevărat Ştefan Vasali (în unele dintre scrieri, Ştefan Vasili) nu se ştie cu exactitate şi se presupune că a fost 1895 sau 1896. La fel de incert este şi locul naşterii. Există voci care afirmă că s-a născut în satul Carcaliu din judeţul Tulcea dar sunt şi mulţi care indică localitatea Baldovineşti, judeţul Brăila. S-a născut într-o familie numeroasă şi săracă de pesari. La nici 20 de ani se căsătoreşte cu Ustinia, şi împreună au 4 copii. Bucuria nu pare să ţină mult pentru ca în 1916 efectuează stagiul militar şi este recrutat în Armata Română pentru luptă în Primul Război Mondial unde îşi pierde fratele mai mare. După terminarea războiului se întoarce acasă şi îşi continuă viaţa de unde a lăsat-o şi prin multă muncă ajunge căpitan de şlep. Când totul pare să se fi aşezat în viaţa lui, doi dintre copiii săi mor înecaţi, trupurile lor nefiind găsite. Ca şi cum nu ar fi de ajuns, două zile mai târziu soţia lui moare de ciumă într-un spital din Brăila. Cei doi copii rămaşi mor şi ei de aceaşi boală ca şi mama lor fiind molipsiţi de ea. După această tragedie îşi înceacă amarul în băutură, împrietenindu-se cu Akim Parfenie care îi devine şi socru, Ştefan se însoară cu fiica acestuia, Avdotia Arina. Fericirea nu tine mult nici de această dată pentru că din gelozie, simţindu-se înşelat o înjunghie pe soţia lui când o găseşte în gradină cu un armator grec foarte bogat, de care aceasta a fost îndrăgostită cu puțin timp înaintea căsătoriei. Arina scapă cu viaţă, datorită tranportării ei rapide la un spital din Brăila. Vasali, află ulterior că Arina nu îl înşelase şi că fusese păcălit de sora soţiei sale, Rahila care îndrăgostită de cumnatul ei, îl cheamă pe grec în grădină la Arina.

Terente, senzaţii violente!

Acel moment va marca începutul erei Terente. Nu a stat mult timp închis pentru că a fost ajutat să evadeze de un jandarm tânăr care simpatiza cu, cauza lui. A doua zi, ziarele scriau despre evadare iar băieţii care împărţeau ziare pe străzile Brăilei strigau în gura mare ” Ediție specială, ediție specială! A evadat Terente! Terente, senzații, violențe! Lumea deşi nu ştia încă cine era Terente, l-au îndrăgit şi unii dintre ei chiar l-au susţinut.
Terente comite un jaf şi este arestat din nou dar evadeaza iar, de data aceasta datorită unei femei, Didina, o cocotă care îi devine dragă lui Terente după acest incident. Ea este adusă la puşcărie de comandantul închisorii care vroia sa se laude cu bandiţii închşi. După o sticlă de vin, comandantul a acceptat, la insistenţele Didinei să intre la Terente care, lasă “fără voie” sa-i scape o agrafă în mâna lui Terente. Cu ajutorul acestei agrafe Terente evadează. După acest eveniment, fuge în Balta Brăilei unde împreună cu doi veri întemeiază o bandă şi ataca bărcile pescarilor si gospodăriile din jur. Se spune că împărţeau şi celor săraci ce le rămânea lor.

Prima crimă

Un maestru al deghizărilor, Terente avea o garderobă demnă de un actor: straie de turc, marinar, maior, preot, etc. Beneficia şi de accesorile necesare unei deghizări perfecte: perciuni, peruci, ceasuri de aur şi multe altele care i-au asigurat participarea la evenimente mondene ale vremii. Avea curajul chiar şi să cineze în marile restaurante ale Brăilei. A inventat chiar şi o nouă formă de tâlhărit: prin scrisori. Negustorii, cârciumarii erau somaţi să pună o sumă de bani într-un loc anume, scrisoarea încheindu-se astfel: „Dacă nu te supui, cum a ajuns scrisoarea asta la tine, voi ajunge şi eu. Terente“.
Dar cu toate astea, Terente din hoţ s-a transformat în criminal. În noaptea de Sfântul Ion, în 1924, şeful de post a fost cel care a murit de mâna lui Terente. Didina, femeia de moravuri uşoare, care devenise preferata lui era şi cea care îi căzuse cu tronc şefului de post iar printre multitudinea de motive pe care le avea Terente să-l omoare, acesta a cântărit cel mai mult.

Amantul perfect

Femeile aveau o sensibilitate numai când îi auzeau numele iar scrisorile parfumate îi erau trimise în are taină de doamnele înaltei societăţi care auziseră de celebrul haiduc. Numele lui trezea pasiuni nebănuite şi ideea unei nopţi de amor cu Terente făcea să suspine chiar şi cea mai timidă domnişoară. Toate acestea au fost amplificate de răpirea a două domnişoare de pension, Netty Herovici în vârstă de 17 ani şi Sylvia Bernescu de 22 de ani. Autorităţile promiseră fabuloasa sumă de 200.000 de lei pentru cine îl prinde pe Terente, viu sau mort. Fetele au fost eliberate după o săptămână dar despre această experienţă au apărut multe speculaţii. Ziarele, scriau cu foarte mult umor despre acestă săptămână şi creau poveşti despre şederea fetelor la Terente, cunoscut fiind pentru virilitatea lui. Cu toate acestea, există voci care afirmă că fetele au fost bine tratate şi că nu s-a atins nimeni de ele. Totuşi, după eliberare, presa a făcut multe presiuni asupra lor şi Sylvia Bernescu a fost convinsă să scrie un roman despre zilele de captivitate. La 28 octombrie 1924, la patru luni dupa răpire, Sylvia îşi începea foiletonul “În ghearele lui Terente”. Romanul a avut mare succes în oraşele ţării, citit apoi la cote maxime la Paris. Cotidiane de prestigiu, ca Daily Express (Marea Britanie), Corriere della Sera (Italia), Neue Freie Press (Austria), ori ca altele din Franţa, Ungaria, şi-au trimis reporteri speciali la Brăila pentru a afla mai multe despre “haiducul” devenit deja celebru.
Comercianţii au speculat momentul şi au apărut chiloţi, ciorapi şi pălării marca Terente. Isprăvile şi faima despre înzestrarea virilului amant au depăşit graniţele ţării. Într-o isterie fără margini, curioasele puneau obsesiva întrebare: 28 de centimetri şi mai cat? Anumite informaţii erau parţial adevărate dar altele depăşeau limitele imaginaţiei pentru că penisul lui Terente măsura 22 de centrimetrii.

Moartea craiului de baltă

Şeful Marelui Stat Major al Armatei a pus la bătaie uriaşa sumă de 1.620.000 de lei pentru a declara zonă de război cei 360 de kilometri din jurul localităţilor Brăila-Ghecet-Măcin şi Brăila-Hârşova-Ghindăneşti. Presa titra că armata s-a pregătit ca la Plevna, dar nu avea mare succes, pentru că soldaţii, necunoscători ai regiunii, se luptau inutil cu ţânţarii, lipitorile şi şerpii. Au fost arestaţi mai mulţi nevinovaţi (printre care toţi cei care se numeau Terente).
Blocada a fost în cele din urmă ridicată, dar s-a continuat să se acţioneze cu ajutorul soldaţilor îmbrăcaţi în civil. Terente a decis că e mai bine ca el şi cei doi veri ai săi să fugă în străinătate. Aşa au şi făcut şi au petrecut trei ani în Bulgaria, Serbia şi Grecia dar în aprilie 1927, Terente s-a întors în Bălţi şi îşi continuă activităţile lăsate înainte de a pleca din ţară pănă în noaptea de Înviere, când pătrunde în casa preotului din satul său, unde jefuieşte şi o violează pe preoteasă. Gestul determină revolta pescarilor din sat, până atunci simpatizanţi ai săi. Aceştia se oferă să sprijine jandarmeria şi indică oamenilor de ordine ascunzătorile lui Terente. Totuşi există voci care afirmă că preoteasa ar fi acceptat bucuroasă compania lui, chiar servindu-i masa şi că povestea cu violul ar fi fost inventată chiar de ea pentru a-şi spăla onoarea.
Fiind un maestru al camuflajului a fost foarte greu de prins. Se spune că respira sub apă folosindu-se de trestii. În 1927, pe 4 iunie, jandarmii în civil l-au gasit pe canalul Cravia. L-au încolţit la un stăvilar, iar un jandarm a tras un foc de armă care l-a nimerit în gură, dar fără să-l ucidă. A fost prins şi dus la postul de jandarmerie, unde după semnarea unor declaraţii, se pare că ar fi vrut să evadeze şi a fost împuşcat în cap, lucru care i-a pricinuit moartea. Autopsia a fost făcută de către medicul legist Maria Zăhărescu. Doctorul i-a separat capul şi penisul de corp. Capul a fost iniţial îngropat în afara satului, apoi recuperat şi trimis împreună cu penisul la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici” din Bucureşti. După mai multe refuzuri ale groparilor, restul cadavrului a fost înhumat de către un evreu, singurul care a fost de acord să-l îngroape afirmând ca “a fost cel mai mare tâlhar dar niciodată nu a fost antisemit”, dar fiind singur şi bolnav, nu a putut săpa o groapă foarte adâncă astfel încât cadavrul a fost descoperit şi devorat de câini. Penisul, cu o lungime de 22 cm în stare flască, a fost conservat şi poate fi văzut la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”

În prezent, există un film în regia lui Andrei Blaier, “Terente, regele Bălţilor” cu scenariul scris de Fănuş Neagu.

de Anca Elena Todor